Managerul spitalului, Cătălin Cîrstoiu, a declarat că este nevoie de un heliport pentru a realiza un sistem integrat de urgență, în condițiile în care, din totalul celor 500 de pacienți care ajung zilnic la spital, între 15 și 20 la sută sunt urgențe majore.
” În luna aprilie 2015, spuneam că avem mare nevoie de un heliport pentru urgențele majore care ajung la spital. Am găsit investitorul, vom semna contractul și vor începe lucrările care vor dura până la sfârșitul anului. SUUB și Grupul MaxBet vor anunța, miercuri, începerea lucrărilor, după semnarea protocolului care va da starul acestui proiect”, a precizat MEDIAFAX.ro managerul Spitalului Univeristar de Urgență București.
Cătălin Cîrstoiu a spus că a fost finalizată consolidarea integrală a spitalului și a deschis secții noi, dar că, pentru a realiza un sistem integrat de urgență, ar avea mare nevoie de acest heliport.